Lucrarea abordează o temă de mare actualitate în societatea românească – revendicarea imobiliară –, care ocupă un loc important în activitatea instanţelor de judecată de toate gradele, atât din punct de vedere al numărului de cereri, cât şi din perspectiva diversităţii şi complexităţii problemelor pe care le implică apărarea dreptului de proprietate.

Multiplele modificări legislative în materia revendicării imobilelor preluate abuziv de către stat sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cuprinzând deseori dispoziţii contradictorii, au determinat o practică neunitară. Instanţele de judecată au depăşit însă haosul legislativ din dreptul intern, prin pronunţarea unor soluţii în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., cristalizată uneori chiar în cauze împotriva României. În vederea unificării practicii judiciare, instanţa supremă a pronunţat mai multe decizii în interesul legii, pe care le-am redat în ultimul capitol al lucrării.

Pentru a reflecta stadiul jurisprudenţei actuale a instanţelor în materia acţiunii în revendicare imobiliară, prezenta culegere conţine numai hotărâri pronunţate în ultimă instanţă în anii 2008-2009, la nivelul tuturor curţilor de apel.