Incidentă în cazul unor instituţii de drept precum proprietatea, încheierea şi executarea contractelor sau căsătoria, buna-credinţă reprezintă un principiu de bază al dreptului civil, fără de care nu ar fi posibilă derularea în condiţii normale a raporturilor dintre subiecţii de drept.

Lucrarea de faţă reuneşte cele mai relevante soluţii din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze în care cel puţin una dintre părţi a fost de bună-credinţă sau, dimpotrivă, când cel puţin una dintre părţi a încheiat un act juridic cu încălcarea drepturilor celeilalte părţi sau ale unor terţi.

Cele 150 de decizii sunt grupate în funcţie de natura actului încheiat de părţi sau de calitatea părţii care invocă buna-credinţă şi sunt însoţite de note şi comentarii acolo unde au intervenit modificări legislative sau unde s-a considerat că soluţia pronunţată are la bază o interpretare care nu corespunde textului de lege aplicabil.

Jurisprudenţa naţională este însoţită de 13 hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate împotriva României, printre care şi cele mai recent publicate în Monitorul Oficial, în care s-a pus şi problema bunei sau relei-credinţe a părţilor.